Femeie prădată de hoți în incinta Spitalului din Târgu Jiu

0
249

A fost prădată de hoți chiar în incinta Spitalului din Trâgu Jiu. O femeie de 51 de ani a sesizat poliția despre faptul că,  în timp ce se afla în vizită la mama sa, care era internată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, persoane necunoscute i-ar fi sustras geanta în care avea documentele personale, un set de chei auto și suma de 360 lei, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 700 lei. Un tânăr, de 28 de ani, din comuna Baru, judeţul Hunedoara, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști sub acuzația de furt.

„La faţa locului s-au deplasat polițiști, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat tânărul, de 28 de ani, care  avea asupra sa bunurile sustrase, acestea fiind recuperate și  predate părţii vătămate“, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.