Eveniment în premieră la Rovinari

0
160

Eveniment în premieră la Rovinari. ”Trecut și viitor-împreună unim România în mișcare” este titlul manifestării care va avea loc, joi, 25 octombrie începând cu ora 09:00. Obiectivul principal al acestui eveniment este promovarea județului Gorj, precum și susținerea meșteșugurilor în promovarea produselor proprii, conservarea și stimularea promovării tradițiilor autohtone. La expoziția de produse tradiționale și meșteșuguri participă meșteri din județele Gorj și Vâlcea, dar și producători locali cu miere, brânză, dulceață și preparate din carne. Cei care vor să își achiziționeze produse de olărit, costume populare, sculpturi din lemn, dar și alte produse sunt așadar așteptați joi 25.10.2018 începând cu ora 09.00 în orașul Rovinari, în incinta Stației PETROM 2.

Începând cu ora 14.00 cei prezenți la eveniment au posibilitatea să vadă un spectacol oferit de Ansamblurile folclorice din Turceni, Rovinari, Bustuchin, Polovragi și cel al Palatului Copiilor din municipiul Târgu Jiu.