Datornicii la întreținere, executați silit

0
504

Asociațiile de proprietari vor putea pune ipotecă pe apartamentele românilor care au întâziat cel puțin două luni cu plata întreținerii. Pentru recuperarea datoriei se poate merge până la executare silită, se arată în noua lege a asociațiilor de proprietari, inițiată de Guvern și promulgată  de președintele Klaus Iohannis. Mai mult, cei care au restanțe la întreținere mai vechi de trei luni nu vor putea să-și vândă apartamentul decât după achitarea datoriilor.

Klaus Iohannis a promulgat pe 19 iulie noile modificări aduse legii asociaților de proprietari. Aceasta cuprinde o serie de modificări atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași și sunt aduse noutăți în privința celor care folosesc imobilul pentru alt scop decât cel destinat locuirii. Cea mai importantă modificare, oferă mai multă putere de decizie asociațiilor de proprietari față de restanțieri la întreținere. De exemplu, nu vei mai putea să-ți vinzi locuința dacă ai restanțe mai vechi de trei luni. Cel puțin, până la achitarea acestora, desigur. Restanțele nu trebuie să fie mai vechi de trei luni și să depășească valoarea salariului brut minim pe economie, adică 1.900 de lei. În acest caz, asociaţia de proprietari va fi obligată să solicite notarea în cartea funciară a acestor debite. Dacă datoriile nu se achită în cel mult 60 de zile de la termenul scadent, preşedintele asociaţiei de proprietari poate acţiona în instanţă proprietarul. Totodată, asociaţia de proprietari poate pune ipotecă legală asupra apartamentelor şi un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorată la întreţinere. Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, numai după ce trec două luni de la scadenţă. Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată a fost plătită de către proprietar.