Costurile cu încălzirea Stadionului Municipal pe timp de iarnă nu vor fi suportate integral de municipalitate

0
86

Licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la Stadionul Municipal este programată pe data de 14 noiembrie. Dacă nu vor fi probleme cu depunerea de contestaţii, se va putea trece rapid la semnarea contractului de execuţie şi la începerea lucrărilor. Titularul investiţiei este Compania Naţională de Investiţii, care a alocat în prima etapă 21 de milioane de euro, iar pentru finalizarea lucrărilor încă 5 milioane de euro. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că lucrările care mai sunt de executat nu vor dura mai mult de două-trei luni de zile. Mai este de construit o pasarelă înspre sediul primăriei şi de executat amenajarea peisagistică.

Autorităţile locale trebuie doar să construiască reţeaua de canalizare pluvială, însă numai după ce vor fi executate racordurile de către firma care va câştiga licitaţia de 5 milioane de euro.

În schimb, problema utilităţilor pe perioada de iarnă va fi reglementată între municipalitate şi Compania Naţională de Investiţii. Este nevoie ca în sezonul rece spaţiile din incinta arenei să fie încălzite. Astfel, facturile la gaze şi energie electrică vor fi achitate de primărie, ca şi anul trecut. Ulterior, vor fi compensate anumite sume între autoritatea locală şi primărie.

Stadionul Municipal din Târgu Jiu ar fi trebuit să fie gata de mai bine de un an de zile. Arena va avea peste 12.000 de locuri şi va avea tribunele acoperite. În dotarea Stadionului Municipal vor intra o parcare subterană şi un hotel de 4 stele.