Conferința Județeană de alegeri a PSD, amânată până în primăvara anului viitor

0
185

Conferința Județeană de alegeri a PSD Gorj a fost amânată și nu va mai avea loc în toamna acestui an, ci în primăvara anului viitor. Anunțul a fost făcut de Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, care a declarat că, în aceste condiții social-democrații au timp suficient să se pregătească în ceea ce privește organizarea și împărțirea funcțiilor politice. Nu se știe deocamdată dacă Florin Cârciumaru va mai candida sau nu pentru președinția partidului, în ultima perioadă existând mai multe voci, chiar din interiorul PSD, care au lăsat să se înțeleagă faptul că Mihai Weber, actualul președinte executiv, ar urma să preia conducerea organizației județene. Acest lucru este pus pe seama faptului că deputatul Mihai Weber ar încerca de pe acum să iasă în evidență prin ieșirile publice privind activitatea sa parlamentară. Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj a explicat, însă faptul că Mihai Weber nu ar intenționa acest lucru, ci vrea doar să le dea un exemplu colegilor săi de a fi mai implicați în activitățile politice.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here