Comitetul Executiv al PSD Gorj se reuneşte mâine pentru a decide soarta politică a inspectorului şcolar general Ion Işfan

0
319

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Ion Işfan, va afla mâine dacă va mai oocupa sau nu un post de vicepreşedinte la PSD Târgu Jiu. Biroul Politic al PSD Gorj a propus săptămâna trecută sancţionarea lui Ion Işfan pentru că a afectat imaginea partidului prin relaţia proastă pe care o are cu personalul din educaţie.

Işfan fusese iertat de PSD Târgu Jiu, însă Biroul Politic al PSD Gorj a decis să propună suspendarea pe 6 luni a şefului ISJ Gorj. Soarta politică a lui Işfan va fi decisă prin vot.  Cosmin Popescu, vicepreşedinte al PSD Gorj, a evitat să spună cum va vota mine şi ce se va întâmpla cu Ion Işfan dacă va fi suspendat din partid, respectiv dacă va mai fi susţinut să ocupe postul de inspector şcolar general.