Cod ROȘU de inundații în Gorj! Autorităţile, în stare de alertă!

0
43

Precipitaţiile abundente nu au ocolit judeţul Gorj, iar din nefericire în câteva localităţi au fost înregistrate inundaţii în această dimineaţă. Cele mai mari probleme din cauza căderilor masive de precipitații au fost în această dimineață în satul Nistoreşti din comuna Alimpeşti, unde o femeie a fost la un pas de a fi evacuată, după ce gospodăria acesteia a fost inundată din cauza apelor venite de pe dealuri. Autoritățile sunt în continuare în stare de alertă, mai ales că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a instituit Codul Roşu de inundaţii în trei judeţe, printre care şi Gorjul.

Din cauza precipitațiilor însemnate, autorităţile au fost nevoite să intervină în mai multe localități din Gorj, respectiv la Dăneşti, Logreşti, Hurezani, Novaci, Schela, Bumbești-Pițic și Alimpești. Ca urmare a ploilor abundente şi a apelor care s-au acumulat de pe dealuri, apa a pătruns în câeva gospodării, case şi a inundat beciuri. Potrivit Corinei Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte inundată în comuna Dăneşti, gospodării inundate fiind și la Hurezani, dar și la Logreşti și Bengești Ciocadia. În plus, pompierii au mai acţionat cu o motopompă pentru evacuarea apei dintr-o curte şi dintr-un beci de la o gospodărie din Novaci. Gospodării inundate au fost și în comuna Schela.

Autorităţile locale şi judeţene sunt în continuare în stare de alertă. La  nivelul Prefecturii Gorj a fost instituită permanenţa ca urmare a avertizării de ploi abundente şi a posibilităţii apariţiei inundaţiilor în anumite zone. Primăriile comunică în permanenţă autorităţilor de la Târgu Jiu dacă au probleme. De asemenea, autoritățile au anunțat instituirea CODULUI ROSU privind scurgeri importante de pe versanti, torenti, paraie, niveluri cu depasiri ale cotelor de pericol, in bazinele hidrografice ale râurilor Olteț, Cerna si Olt, în intervalul orar 09.30- 20.00, pe raza județelor Argeș, Gorj și Vâlcea.

Cele mai mari probleme din cauza căderilor masive de precipitații au fost în această dimineață în satul Nistoreşti din comuna Alimpeşti, unde gospodăria unei familii a fost inundată din cauza apelor venite de pe dealuri. Autorităţile locale au mers în zonă pentru că în casă locuieşte o femeie, de 63 de ani, singură, iar edilii au vrut să se asigure că nu sunt probleme. A fost evacuată apa din gospodărie şi din beci, iar femeia a putut rămâne în casă, deşi i se propusese să se mute temporar.

Primarul din Alimpeşti, Daniel Floarea, a declarat că în zonă au mai fost afectate de inundaţii şase gospodării din partea de sud a localității. În comuna Alimpeşti au mai fost inundate terenuri agricole, grădini şi a fost afectată infrastructura rutieră. După retragerea apelor, autorităţile vor face și o inventariere a pagubelor. Populația afectată de inundații este rugată să ia măsuri de autoprotecție și să semnaleze urgențele la 112.

Ca urmare a codului ROSU, instituit de ANM, toți angajații districtelor ce aparțin de SDN Târgu Jiu au fost consemnați la locurile de muncă. Sunt pregatite să intervină trei buldoexcavatoare, un încărcător de mare capacitate, trei autobasculante și peste 70 de persoane. Dacă va fi cazul se va acționa și cu motopompele din dotare.