Bătălia pentru obținerea unui post de secretar de stat în Guvernul Dăncilă se dă între social-democrații gorjeni Mihai Prunariu și Cristian Toader Pasti

0
327

Social-democrații gorjeni au readus astăzi în discuție subiectul care privește obținerea de posturi de secretari de stat în Guvernul Dăncilă. Mihai Weber, președintele executiv al PSD Gorj a declarat că cel puțin o funcție de acest gen a rămas bătută în cuie într-unul dintre ministere. Singurii care ar fi rămas în cursa pentru obținerea unui post de secretar de stat par a fi Mihai Prunariu, președintele Asociației Județene de Fotbal și conslierul municipal Cristian Toader Pasti. Având în vedere faptul că cel din urmă a fost mustrat de conducerea partidulului pentru criticile formulate la adresa liderilor PSD Gorj, Mihai Prunariu ar avea cele mai mari șanse să ocupe o funcție de secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului. Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber nu exclude, însă posibilitatea ca social-democrații gorjeni să obțină și alte funcții în ministere, având în vedere faptul că mai există pesediști interesați de posturi la nivel central, nu neapărat de secretari de stat.

Parlamentarul social-democrat, Mihai Weber susține că este vorba doar de o chestiune de zile până când se va afla dacă Gorjul va avea reprezentanți în ministere.

Deși vorbesc despre mai multe persoane pe care le-ar fi propus  să ocupe posturi de secretari de stat la nivel central, liderii PSD Gorj i-au nominalizat public doar pe social-democrații Mihai Prunariu, Cristian Toader Pasti și Bebe Viorel Ionică.