Autoturism furat din Franţa, găsit la Târgu Jiu

0
83

Un autoturism care figura ca furat în Franţa a fost depistat pe raza oraşului Târgu Jiu. Astfel, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Peștișani, care locuieşte fără forme legale în municipiul Târgu Jiu, deţine un autoturism care, în urma verificării în bazele de date, figurează ca fiind căutat de către autorităţile competente din Franța, ca vehicul furat, din data de 11 iulie 2017. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Autoturismul a fost indisponibilizat și introdus în camera de corpuri delicte, din cadrul I.P.J. Gorj, în vederea continuării cercetărilor.