Au tras chiulul de la Evaluarea Națională

0
163

Zeci de elevi gorjeni au tras chiulul de la Evaluarea Națională. Aproximativ 3 mii de elevi de clasa a VIII-a din județul Gorj au intrat ieri în febra examenelor. Evaluarea Națională a debutat cu proba scrisă la Limba și literatura română. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza unui text la prima vedere şi au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic a unui text selectat din romanul „Inocenţii” al Ioanei Pârvulescu. La cel de-al doilea subiect, elevii au i au avut de redactat o naraţiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută în Cetatea Alba Carolina. Textul a fost selectat din revista Naţional Geographic. Aproape 60 de absolvenți au absentat . La nivelul judeţului Gorj au fost stabilite 18 centre de examinare. Mâine, 13 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a vor fi testaţi la matematică. Lucrările elevilor gorjeni vor fi corectate în alt judeţ. Un singur centru zonal de evaluare a fost constituit la nivelul judeţului, la Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din Târgu Jiu. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 23 iunie.