Angajaţii Primăriei Stăneşti încă nu şi-au luat salariile. Edilul localității este acuzat că achită salariile în mod preferenţial

0
70

Angajaţii Primăriei din Stăneşti se află în continuare în situaţia de a munci de mai multe luni fără să primească salariile. Restanţele sunt de patru luni de zile. Potrivit primarului din Stăneşti, Ştefan Blideanu, au fost primită suma de 230.000 de lei, din care vor fi achitate, însă mai întâi arieratele. Edilul susține că aşteaptă în continuare bani de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, prin repartizarea de sume din cotele defalcate din TVA, pe luna decembrie. Chiar și așa nu va reuși să achite salariile angajaților decât pe două luni, restul plăților urmând să fie făcute, cel mai probabil anul viitor.

Primarul din Stăneşti este acuzat că din ultimii bani pe care i-a avut la dispoziţie a achitat în luna septembrie lefurile pentru cinci muncitori, în detrimentul funcţionarilor.  Ştefan Blideanu a declarat că a preferat să mai achite din salarii pentru muncitori, întrucât aceştia au derulat activităţi grele, de teren. Edilul îşi trimite funcţionarii să meargă din poartă în poartă, să încaseze impozitele şi taxele locale, ca să facă rost de fonduri de salarii, în loc să se plângă.

La rândul său, prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, a precizat că vestea bună este că au început să fie alocate fonduri către primărie şi în mod normal ar trebui ca până la finalul acestui an să fie acoperite toate restanţele salariale.

Este nevoie ca banii să fie repartizaţi în urma aprobării unei rectificări de buget. Sumele au fost virate atât de Consiliul Judeţean Gorj, cât şi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, însă nu sunt suficiente.

Prefectul a declarat că ştie problema angajaţilor care de 4 luni de zile nu au primit lefurile. Ciprian Florescu a precizat că edilii nu trebuie să îi trateze în mod diferenţiat pe salariaţi.

Prefectul de Gorj a precizat că nu este de acord cu primarul Ştefan Blideanu care doreşte să achite din datorii mai întâi şi din ce va mai rămâne, lefurile restante.