Angajaţii APIA Gorj au ieşit în stradă pentru că se tem să nu le fie reduse salariile

0
68

Peste o sută de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj  au protestat astăzi în mod spontan, în faţa sediilor instituţiei, de la Târgu Jiu şi din judeţ. Salariaţii au rămas în stradă până în jurul prânzului, fiind nemulţumiţi de faptul că în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat le vor scădea drastic salariile. Este vorba de scăderi de până la 1.500 de lei de persoană.

Constantin Negrea, drectorul executiv al APIA Gorj, a declarat că este nevoie de discuţii pe tema salariilor, dar nu în stradă. Negrea a precizat însă că este solidar cu protestatarii, având în vedere diferenţele salariale între fincţionarii din aparatul central şi cei din teritoriu,având în vedere volumul mare de muncă şi responsabilităţile majore.

Directorul APIA Gorj a ma spus că niciunul dintre colegii săi nu cere creşteri de salarii, ci doar respectarea legislaţiei şi plata sporurilor prevăzute de actele normative. Negrea spune că scăderile salariale nu vor fi mici, putând varia de la câteva sute la câteva mii de lei. Pe fondul acestor posibile scăderi protestele sunt justificate.

Totodată, Ionuţ Apostoiu, lider sindical în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, a spus că există angajaţi care vor rămâne fără 500 de lei la salarii, 1.000 şi chiar fără 1.500 de lei. Apostoiu a declarat că oamenii nu vor să accepte aceste scăderii de lefuri, având în vedere că sarcinile de serviciu au fost îndeplinite şi indicatorii sunt în parametri.

Un alt lider de sindicat din APIA Gorj, Cosmin Vameşu, a spus că toţi colegii săi au fost de acord să protesteze. Majoritatea sunt extrem de afectaţi, din cauza transferului de contribuţii de la angajator la angajaţi. Cosmin Vameşu susţine că trebuie să fie găsite soluţii pentru ca angajaţii APIA să nu fie afectaţi la salarii şi să nu mai iasă în stradă.