Anchetă la Cariera Lupoaia, după amenda de 10 mii de lei aplicată de ITM

0
195

Oficialii Complexului Energetic Oltenia caută vinovații după ce mai mulți mineri de la Cariera Lupoaia au fost filmați în timp ce erau transportați la locul de muncă cu tractoarele. Șefii de la CEO îi cer explicații directorului carierei după ce imaginile au apărut în presă. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj s-a autosesizat și, în urma verificărilor a amendat compania energetică cu suma de 10.000 de lei. De asemenea, inspectorii din cadrul ITM au impus Complexului Energetic Oltenia să transporte oamenii cu mașini omologate astfel încât să nu fie expuși vreunui pericol la locul de muncă.  Acum, compania vrea să caute vinovaţii pentru această situaţie.