Aglomeraţie la Serviciul Permise Înamtriculări, la început de an

0
448

Serviciul Permise Înmatricultări Gorj face din nou faţă cu greu solicitărilor venite din partea celor care fie doresc să devină conducători auto, fie solicită înmatricularea de autoturisme. Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Permise Auto şi Înmatriculări Gorj, a declarat că în fiecare zi sunt în medie 60 de candidaţi examinaţi la proba practică şi 80 la proba teoretică. Ţacu a mai spus că un număr mare de solicitări se înregistrează şi compartimentul înmatricultări auto, iar din acest motiv funcţionarii instituţiei nu şi-au programat concedii de odihnă pentru următoarele luni. Şeful Serviciului Pemrse Auto a mai spus că din luna martie o să se reducă numărul de solicitări, în special în ceea ce priveşte examinările pentru obţinerea permisului auto. Potrivit aceleiaşi surse, lunile martie, aprilie şi mai sunt mai lejere, cel puţin în ceea ce priveşte examinarea candidaţilor la proba teoretică.

Ştefan Ţacu a precizat că alături de conducerea Prefecturii Gorj se fac demersuri pentru a fi transferat un funcţionar care să preia din sarcinile angajaţilor din cadrul Serviciului Permise Auto Gorj. Instituţia duce lipsă de personal suficient şi are nevoie să îşi completeze organigrama pentru a putea face faţă solicitărilor.