Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a depăşit anul acesta planul la încasări

0
339

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj stă bine până acum la încasările de taxe de la agenţii economici. Până la această dată, din programul de încasări al lunii noiembrie de 53,7 milioane de lei, s-a reuşit colectarea sumei de 44,3 milioane de lei. Marin Ciumag, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, a declarat că până la finalul acestei luni programul de încasări va fi realizat şi chiar depăşit. Ciumag a precizat că la fel s-a întâmplat şi în primele zece luni ale anului 2017. Potrivit lui Marin Ciumag, anul acesta este estimată o depăşire a încasărilor programate cu 57 de milioane de lei, iar până la finalul lunii decembrie se va ajunge chiar la 60 de milioane de lei. Creşterea este raportată inclusiv la realizările anului trecut. Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj a mai spus că activitatea pe acest an s-a desfăşurat în condiţii normale şi nu au fost probleme deosebite în privinţa încasării taxelor datorate de contribuabili, persoane fizice şi juridice.