Accident la Plopșoru. A intrat cu mașina într-un cap de pod.

0
672

Un bărbat de 48 de ani din comuna Plopșoru este cercetat de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. În timp ce se deplasa pe Drumul Național 66, acesta a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, iar conducătorul auto nu a suferit leziuni. După ce l-au testat cu aparatul etilotest, polițiștii au aflat și motivul pentru care a pierdut controlul direcției. Avea o alcoolemie de 0,92 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.