Absolvenții de liceu, așteptați la AJOFM

0
198

Începând cu 26 mai şi până pe 24 iulie, absolvenţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă. Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi nu sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare , pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 de lei.

 

Peste 2000 de absolvenți din Gorj sunt așteptați la sediul AJOFM cu dosarele în vederea înscrierii în baza de date a instituției ca persoane  în căutarea unui loc de muncă. Cei care vor reuși să fie încadrați în câmpul muncii vor primi și o primă de inserție în cuantum de 1500 de lei.  Și angajatorii care încadrează în muncă absolvenții promoției 2018 vor beneficia de facilități. Aceștia primesc 900 de lei lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent, începând cu data încheierii convenţiei de subvenţionare.