6 ani de pușcărie, după ce a furat mașina șefului RAR

0
297

Ani grei de pușcărie pentru cel care a furat mașina șefului Registrului Auto Român Gorj. Ionuț Găvăneanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce în luna aprilie, a furat din spălătorie autoturismul lui Șerban Predescu, șeful filialei județene a Registrului Auto Român.

Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. (…) Adaugă la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare restul rămas neexecutat de 21 luni şi 25 zile din pedeapsa de 30 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală din data de 10.05.2017 pronunţată de Tribunalul HOF VAN BEROEP-LIEGE din Belgia, definitivă la data de 29.05.2017, pronunţată în dosarul în care inculpatul a fost deţinut în perioada 09.09.2016 – 13.06.2017, rezultând în final pedeapsa de 6 ani 5 luni şi 25 zile închisoare”, a decis Judecătoria Târgu Jiu.

Ionuț Găvăneanu a fost condamnat şi la plata a 1200 de lei cheltuieli judiciare către statul român. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea celor 60 de lei, bani pe care i-a furat după ce i-a încasat de la clienți.  Sentinţa magistraţilor gorjeni nu este definitivă, putând fi contestată.